Pregătire de Iarnă (la mormântul poetului Ioanid Romanescu)

Ce iarnă corectă şi bună!/ – îmi spun...şi mă duc şi deschid
fereastra, să intre Misterul/ şi Regele meu, Ioanid!
Îmi cade zăpadă pe faţă/ şi sunt bucuros – în sfârşit –
că vântul mi-aduce cuvântul/ Maestrului meu, Ioanid!
Ce pur fără margini se vede,/ s-aude, s-aşterne...tocmit
drept semn sfânt al pânzelor albe,/ din care mi-a dat Ioanid!
Întocmai ca fiul lui Argus/ – mereu visător şi uimit –
a mers şi-a ajuns chiar Acolo,/ ispravnicul meu, Ioanid!
Se vede, s-aude, se ştie/ – finit definit infinit,
nimic niciodată nu-i gata/ – mi-a spus şi mi-a scris Ioanid!
Un corb – de al stânga la dreapta,/ cu pene de scris negreşit –
descrie MEREU pe omătul/ sub care s-a dus Ioanid!
Ce viscol, ce gheaţă, ce apă,/ ce foarte frumos! – şi deschid
o Carte şi încă o Carte.../ în care e viu Ioanid!