Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cinci ţări, multe cărţi, multe glasuri și vârste

Oaspeţii străini au bătut un drum foarte lung, chiar mai multe drumuri, până la Galaţi, unde au citit, de Ziua Poeziei, din creațiile, recitite apoi şi pe româneşte! Şi au fost: Martina Strakova, din Slovacia, frumoasă poetă şi traducătoare, cu doctorat în Filozofie,  prolificul poet  finlandez J. K. Ihalainen, traducător, editor, bookmaker, Shota Iatashvili, din Georgia, poet, prozator, traducător, critic, şi gingaşa Gulşah Suder Uzunmehmetoglu, din Turcia, introdusă „în scenă” de sultana relaţiilor culturale Galaţi-Istambul, prof. Gulten Abdula Nazare. Tânăra poetă vorbeşte fluent limba noastră! 21 Martie, Ziua internațională a Poeziei, a însemnat, la mansarda Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, prezenţa poeţilor din Slovacia, Finlanda, „cea mai fericită ţară” după un barometru economico-social internaţional, din Georgia, Turcia şi, de la noi, din Galaţi şi Brăila, unde am întâlnit, chiar am avut ocazia să ascult, prieteni din Filiala S-E a Uniunii Scriitorilor din România, de la Cenaclul „Noduri şi Semn”, oameni cu carte, cu cărţi sau poeţi în frumoasă devenire, precum mezina zilei, Denisa Lepădatu. Ca un tren cu foarte multe vagoane, poezia a „duduit” peste două ceasuri, întreruptă de aplauze. Prezenţă bună în „sală”. Peste două ore poetice au rezistat elevii poetei Vali Crăciun, profesoara de la „CNMK”, la desantul copios de poezie internaţională vie! Majoritar a fost versul alb. Le-am fotografiat la sfârşit rucsacurile pline de cărţi, aliniate!
Desfăşurat după conceptul Centrului, „Domnească61 Poezie – Poeţi, Rime şi Dichis”, ajuns la a patra ediţie, dirijat pe partea de traducere/interpretare în engleză de veselul şi de mare talent declamativ  Peter Sragher – poet şi preşedinte al FiTraLit (Uniunea Scriitorilor – Filiala Traduceri Literare) şi moderat cu obişnuita căldură, de la Centru, de Iulia Costescu.  Întâlnirea ne-a adus drept bonus, în antracte, două mini-concerte folk marca Hippie, recte popularul Florin Chiriac!
Au vorbit despre cărţile lor scoase, descopere proiectele lor şi despre sentimente, printre alţii, poeţii Vali Crăciun, Marius Grama, cu un gram de optimism în plus, Constanţa Apostol, înţepând cu spada catrenelor, brăileanca Violeta Craiu – cu o viitoare carte dedicată drumarilor, Simona Toma, acum cu bucătăria unor dumnezei de familie şi mai multe Simone, hâtrul Ilie Matei, Angela Baciu a apelor, Stela Iorga, cu exactitate, cu eleganţă, Luminiţa Potîrniche, emoţionant, Amalia Rodion, de al cărui soț ne-am despărţit nedrept de repede.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.