Cât ţine Flacăra unui Chibrit (despre Candoare)

Intră în rochia lungă şi hai să mergem la marginea lumii -
în seara asta, călare pe veşnicie, vin secundele,
ultimele secunde ale vremelniciei noastre călare pe iluzii -
eu am să le prind, am să le opresc,
iar tu, iubito, ia-le şi ascunde-le
în sufletul tău fără loc, fără timp, fără sfârşit,
să fim amândoi o dată, măcar cât ţine flacăra unui chibrit!

Iată, gata, suntem la marginea lumii, la marginea cealaltă -
trebuie să vină, începe să ni se albăstrească sângele,
se aud... fâl-fâl, fâl-fâl... se apropie, n-avem nici o scăpare -
dumnezeule, ce fel zboară veşnicia! -
ia-le, iubito, ia-le şi strânge-le
în inima ta umplută cu milostenie şi candoare,
fiindcă inima mea nu mai are răbdare, nu mai are răbdare!

(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)