Ca un copil cu ghetele pe dos
* (mersul trenurilor) *
o să apară trenul odată şi odată
mă simt ca o traversă de vreme putrezind
păstrez ca pe un idol iluzia ferată
îi cumpăr flori de toamnă de colţ şi de oricând
visez că dorm pe linii tresar când trec marfare
mi-e teamă că macazul va rugini de plâns
şi n-o să ştie unde iubita să coboare
să-mi spună că va ninge şi voi fi primul nins
o să apară trenul odată şi odată
să vezi ce tantieme ce haz şi ce frumos
voi merge cu iubita mea foarte nestemată
ca un copil simpatic cu ghetele pe dos
trăiască poezia…şi m-am mutat în gară
plătesc tributul taxa chiria la peron
mă ştiu atâtea trenuri nebun pe dinafară
aştept mă uit la mine şi cred că sunt ion





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.