Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Se deschide Biblioteca Estivală în Grădina Publică

Luni, 24 iunie 2019, la ora 11,00, în Grădina Publică (pe aleea principală), Biblioteca Judeţeană ”V. A. Urechia” deschide o nouă ediţie a Bibliotecii Estivale, care le va oferi, în aer liber, gălăţenilor de toate vârstele, servicii de lectură, informare, recreere şi cunoaştere.

Biblioteca Estivală, aflată la a VII-a ediţie, va rămâne deschisă până pe data de 29 august, de luni până vineri, în intervalul orar 10,00 – 18,00, și duminică, între orele 8,00 – 13,00.  

Gălăţenii vor putea împrumuta cărţi (aproximativ 2.000 de volume) şi periodice (10 titluri), iar pe lângă carte, care reprezintă esenţa unei biblioteci, vor fi asigurate şi facilităţi pentru jocuri de şah, rummy, scrabble, go şi domino, jocuri pentru copii.

Mai mult, în cadrul Bibliotecii Estivale vor funcționa trei programe dedicate copiilor și adolescenților: Clubul Curioşilor (în fiecare zi de miercuri, de la ora 10,30); Cafeneaua Culturală (în fiecare zi de joi, între orele 10,30 – 12,00); Tabăra de creaţie AXIS LIBRI, eveniment central al Bibliotecii Estivale, care se va desfăşura în fiecare zi de marți, între orele 10,30 - 12,00, pentru categoria mică de vârstă (7-12 ani) şi vinerea, între orele 10,30 și 12,00, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani.

Biblioteca Estivală va găzdui, până pe data de 15 iulie, și o expoziţie de fotografie, intitulată „Portul dunărean, simbol al oraşului Galaţi”. 

Pentru că pe data de 24 iunie este şi Ziua Universală a Iei, deschiderea oficială a Bibliotecii Estivale va fi însoţită  de un moment artistic deosebit, realizat de Centrul Cultural ”Dunărea de Jos”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.