Dl. Goe vine la Tecuci
Personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui dramaturg I. L. Caragiale, va face un popas şi în Sala de spectacole "Ion Petrovici" din Tecuci, duminică 18 august, de la ora 11,00. Prin urmare, cei mici sunt aşteptaţi la un spectacol în care râsul şi buna dispoziţie sunt garantate. Regia spectacolului "Aventuri cu dl. Goe" este semnată de Iulian Sandu, adaptarea textului este făcută de Izabela Oancea, iar muzica de Sorin Oancea. Vor urca pe scenă Alexandra Macovei – Dl. Goe, Alexandra Paftală – Mamița, Ana Hegyi – Mam' Mare, Dumitru Florescu - Georgescu/Profesorul, Cezara Fantu -Țaca/Anibal, Daniel Onoae – Lefter Popescu/Otopeanu, Codrin Dănilă – Controlorul/elevul.
Un geniu al comicului, Caragiale reflectă în cel mai fidel mod, în contextul actual, realități legate de incultură, caractere și educație, desavârșind teatrul de satiră socială.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.