NUNTĂ în CER (de/spre a/dormirea Mariei)

şi dacă vrei să mă asculţi,/ ai să-nţelegi de ce nu-mi pare
că steaua ta s-a răcorit/ şi steaua mea nu mai răsare
de când aştept – fără preget – / să vină trenul cu mătăsuri –
iar trupul plin mi-i cu sfârşiri/ şi sufletul mi-i plin cu păsuri
 
să vină trenul cu mătăsuri/ pentru gătire de mireasă
visată drept, râvnită mult/ şi dusă-n braţe pân-acasă,
până-n ograda cea cu tei/ frumos cât mirele...şi până
la steaua mea-nflorit şi nalt/ cum poate doar limba română
 
şi – dacă vrei să mă asculţi/ măcar un strop dintr-o clipită –
ai să-nţelegi că te-am iubit/ cum n-am iubit nici o iubită
nicicând...şi pentru care-aştept/ în gara cea de altădată,
să vină trenul scump, (de)scris/ în prima strofă-nfierbântată
 
în gara cea de altădată,/ sub amintiri, sub felinare,
unde-am aflat că trenul meu/ s-a răsturnat într-o-ntâmplare
şi nu mai vine prea curând,/ ori nu mai vine niciodată,
dar nunta va să fie-n cer.../ şi-n veac de veacuri îngropată

(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)