Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O legendă a muzicii internaţionale concertează în apropiere de Galaţi

Focșani Blues Festival, ajuns la a patra ediție, se va desfăşura între 29 şi 31 august, la complexul Zaga Zaga (lângă Cosmeşti, puţin peste 90 de kilometri) şi îl aduce pe scenă pe celebrul trompetist de origine cubaneză Arturo Sandoval, un nume de referință al latin-jazz-ului din întreaga lume. Arturo Sandoval, câştigătorul a zece premii Grammy, șase premii Billboard și un premiu Emmy, decorat de președintele Barack Obama cu cea mai înaltă distincție civilă din Statele Unite ale Americii, Medalia Libertăți, va putea fi ascultat în două seri, şi vineri, 30 august şi sâmbătă, 31 august. Line-up-ul festivalului va fi întregit de alţi artişti de renume, printre care Nightlosers, Berti Barbera & Nicu Patoi, Los Mambo Jambo, JT Lauritsen & The Buckshot Hunters, Mission Cimbalom Marius Preda, Kyla Brox sau Philipp Fankhauser, dacă ar fi să vorbim despre cei care vor evolua la scena mare, pentru care trebuie achiziţionate bilete. Pe lângă aceasta, vor mai fi concerte gratuite, la scena de zi, dar şi Jam Sessions până dimineaţa. Mai multe detalii pe site-ul oficial al evenimentului focsanibluesfestival.ro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.