Lungă până la naştere şi înaltă până la cer

(amintiri din copilăria dumneavoastră)

Eram curios, voiam s-o cunosc, o visasem
de marmoră neagră, şi foarte lungă, şi foarte înaltă;
domnul nu voia să mi-o dea şi zicea: fă-ţi-o singur,
să auzi cum sar scântei din ochi şi din daltă!

Desigur, acest domn nu s-a oprit din sfaturi şi râs,
mi-a mai spus că nu merit asemenea întâmplare,
fiindcă nu ştiu: când doarme, femeia este lungă,
şi este înaltă când şade în picioare!

Chiar şi mama, trebăluind cu mâinile prin ogradă,
mă învăţa: negreşit, până la naştere este lungă,
şi până la cer este înaltă, trebuie doar să ai grijă
să nu calci pe ea, să nu te caţări, să-ţi ajungă!

Iar tata, netezind cu lopata obrazul pământului,
zicea: caută marmoră, ascute dalta, loveşte
cum trebuie, nu mai visa, nu aştepta de pomană,
nu lovi cu ură, dar nu lovi nici îngereşte!

Desigur, plângeam ca prostul prin râpi adânci
şi nu puteam să mă dezvăţ de lene şi de vis,
citeam că trebuie doar să bat şi mi se va deschide,
dar femeia lungă şi înaltă nu mi-a deschis!

Am stricat un munte de marmoră neagră,
chiar şi un munte de marmoră albă am stricat,
mi-au sărit toate scânteile din toţi ochii
şi din toate dălţile, însă nimic nu s-a întâmplat!