Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

NIMIC mai MULT (la mormântul scriitorului Apostol Gurău - Odinească-se în Pace!)

E-AŞA DE ÎNTUNERIC, DOAMNĂ, CĂ NU SE VEDE NICI LUMINA -
bâjbâi corect pe ordonată/ şi pe abscisă, dar nu văd
şi nu aud enormitatea/ unde se-ntâmplă ce se-ntâmplă:
morfologia şi sintaxa/ acestui surdomut prăpăd [!!!]

[!!!] şi mă întrec în levitaţii/ prin bezna ceasta exemplară,
prin tot închisul cest localnic/ în cest deschis nemărginit,
dau din uitare în uitare,/ din colţ în colţ, din lipsă-n lipsă,
dar nu mă-mpiedic de sămânţa/ vro unui licăr (de)finit [!!!]

[!!!] alcătuirea mea-ntr-această/ continuă anticipare
e o vremelnică oprire/-ntr-un mers prin negru absolut,
e-o păcăleală cu scânteia/ din visul scris printr-o formulă
care mi-arată că sfârşitul/ triumfă chiar la început,
care mi-arată că nimicul/ e mult mai greu decât adună
tot ce se crede-a fi realul/ pe-orizontal şi vertical,
e un amar din care gustă/ augusta mea (ne)norocire
de-a traversa cest gol năvalnic,/ teribil, orb, universal [!!!]

[!!!] e-aşa de întuneric, doamnă,/ că-mi intră degetele-n ochii
pe care-i caut să-mi arate/ alt drum, pe lângă, pe ascuns,
însă absenţa luminării/ le-a şters adâncurile toate
şi nu mă pot salva din sinea/ cestui prea lacom nepătruns  [!!!]

[!!!] îmi zic mereu: poate se-ndură/ numele dat (ne)îndurării
şi mă aruncă în rezerva/ celor naivi şi păcătoşi,
unde măcar o lumânare/ stă la fereastră şi-i aşteaptă
pe toţi zvârliţii la uitare/ în netrecut, cu ochii scoşi [!!!]

[!!!] încerc rugare la mărirea/ celui abstract pus peste toate -
ca o ispită, ca un demon/ pe care totuşi îl mai cred -
şi parcă nici nu mă aude,/ parcă nu-(i) dau destulă vamă,
şi mă şi face de ocară,/ şi mă şi-ntoarce în concret [!!!]

[!!!] orbecăiesc pe înălţime/ şi pe lungime, prin prăpădul
acestui gol umplut cu foame,/ cu nepăsare şi cu sete,
şi tot mai sper o licărire,/ şi poate nimeni n-o să spună:
E-AŞA DE ÎNTUNERIC, DOAMNĂ, CĂ NICI LUMINA NU SE VEDE

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.