NIMIC mai MULT (la mormântul scriitorului Apostol Gurău - Odinească-se în Pace!)

E-AŞA DE ÎNTUNERIC, DOAMNĂ, CĂ NU SE VEDE NICI LUMINA -
bâjbâi corect pe ordonată/ şi pe abscisă, dar nu văd
şi nu aud enormitatea/ unde se-ntâmplă ce se-ntâmplă:
morfologia şi sintaxa/ acestui surdomut prăpăd [!!!]

[!!!] şi mă întrec în levitaţii/ prin bezna ceasta exemplară,
prin tot închisul cest localnic/ în cest deschis nemărginit,
dau din uitare în uitare,/ din colţ în colţ, din lipsă-n lipsă,
dar nu mă-mpiedic de sămânţa/ vro unui licăr (de)finit [!!!]

[!!!] alcătuirea mea-ntr-această/ continuă anticipare
e o vremelnică oprire/-ntr-un mers prin negru absolut,
e-o păcăleală cu scânteia/ din visul scris printr-o formulă
care mi-arată că sfârşitul/ triumfă chiar la început,
care mi-arată că nimicul/ e mult mai greu decât adună
tot ce se crede-a fi realul/ pe-orizontal şi vertical,
e un amar din care gustă/ augusta mea (ne)norocire
de-a traversa cest gol năvalnic,/ teribil, orb, universal [!!!]

[!!!] e-aşa de întuneric, doamnă,/ că-mi intră degetele-n ochii
pe care-i caut să-mi arate/ alt drum, pe lângă, pe ascuns,
însă absenţa luminării/ le-a şters adâncurile toate
şi nu mă pot salva din sinea/ cestui prea lacom nepătruns  [!!!]

[!!!] îmi zic mereu: poate se-ndură/ numele dat (ne)îndurării
şi mă aruncă în rezerva/ celor naivi şi păcătoşi,
unde măcar o lumânare/ stă la fereastră şi-i aşteaptă
pe toţi zvârliţii la uitare/ în netrecut, cu ochii scoşi [!!!]

[!!!] încerc rugare la mărirea/ celui abstract pus peste toate -
ca o ispită, ca un demon/ pe care totuşi îl mai cred -
şi parcă nici nu mă aude,/ parcă nu-(i) dau destulă vamă,
şi mă şi face de ocară,/ şi mă şi-ntoarce în concret [!!!]

[!!!] orbecăiesc pe înălţime/ şi pe lungime, prin prăpădul
acestui gol umplut cu foame,/ cu nepăsare şi cu sete,
şi tot mai sper o licărire,/ şi poate nimeni n-o să spună:
E-AŞA DE ÎNTUNERIC, DOAMNĂ, CĂ NICI LUMINA NU SE VEDE