Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La Festivalul de Comedie, atelier cu Adrian Titieni

Festivalului Naţional de Comedie al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” anunţă intrarea liberă, de la ora 14,00, în Sala Studio, la partea întâi a unui atelier teatral susţinut de prof. univ. dr. Adrian Titieni, apreciat actor de teatru şi film,  preşedintele onorific al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.
De la ora 19,00, în Sala Mare, Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov ne oferă un spectacol de umor sec, britanic, „Prins în plasă”, de Ray Cooney, în regia lui Cristian Ioan.
Este povestea unui şofer de taxi londonez, John Smith (Smith era pseudonimul cel mai răspândit - un fel de Popescu britanic sau american - pentru bărbaţii care îşi treceau „greşit” numele în registrul hotelului în care nu se duceau, noaptea, cu soţia…). Un şofer bigam. „Două ore, publicul va avea ocazia să uite de absolut tot ce înseamnă mici sau mari probleme. Să vină pentru că este sănătos şi benefic pentru orice om să râdă în hohote. Nu este un spectacol cu care o să luăm premiul UNITER, însă e un spectacol care va fi extrem de bine primit de public şi, dacă va fi bine gestionat de către teatru, ani de zile îl vor juca! Am pus spectacolul acesta şi la Nitra, un oraş din Slovacia, într-un teatru mare, şi l-au jucat de 178 de ori! Teatrul Mic din Bucureşti, unde am pus în scenă „Bigamul”, l-a jucat timp de 10 ani!”, spunea regizorul Cristian Ioan.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.