Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Spectacol al Dramaticului, selectat la un festival prestigios

"Salba dracului", un spectacol de pomină al Teatrului Dramatic "Fani Tardini", "marcă" a apreciatului regizor Alexandru Dabija, care semnează acum şi scenografia deosebită a montării, a fost selectat la cea de-a 29-a ediție a Festivalului Național de Teatru, care se va desfăşura între 18 şi 27 octombrie, la București.
Criticul de teatru Doina Papp sublinia, la finalul Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi, că selecţia în sine este un lucru remarcabil, din moment ce teatre mari din Capitală şi alte oraşe mari nu ajung să fie invitate. Pe lângă bucureşteni, la festival vin de obicei spectatori şi din alte colţuri ale ţării.
Directorul general al teatrului gălăţean, actorul Florin Toma, prezent şi în distribuţia acestui spectacol de succes, declara: "Trupa Dramaticului este onorată să participe la Festivalul Național de Teatru și abia așteaptă întâlnirea cu publicul din Capitală. Invităm bucureștenii la un spectacol în care umorul neiertător al lui Alecsandri se întâlnește cu măiestria regizorală a lui Dabija. Rezultatul este un spectacol viu, autentic și plin de haz".
În cadrul festivalului de zece zile, spectacolul gălăţenilor, cu o echipă foarte închegată pe scenă, nu mai puţin de 14 actrițe și actori care joacă, dansează, se caţără, cântă, va avea parte de două reprezentaţii, ambele în ziua de sâmbătă, 26 octombrie, la ora 18,00, apoi la 21,00, pe scena Teatrului Odeon, Sala Majestic.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.