ARDERE de TOT (întru memoria lui Liviu Avădanei - Fie-i Uşoară Ţărâna!)
S-APROPIE LUMINA DE-NTUNERIC,
mersul de stat şi funia de par -
eonul fuge-nfricoşat de sine,
nimic de tot şi n-am de am habar
nici nu visez că am trecut odată
prin fermecarea sufletului tău -
cerul se face una cu pământul,
susurul tace-n frunză şi-n pârău
cenuşa se aşterne ca uitarea
pe orice loc şi timp şi orice mod -
dar ce purificare-i într-această
dulce-spăimoasă ardere de tot
parcă n-am fost odată dimpreună,
într-un vârtej năucitor şi sfânt -
atât a mai rămas din toată viaţa:
VALSUL PUSTIU AL MORILOR DE VÂNT
(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou")





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.