Film despre skatebording în vremea comunismului
"Regele Skate" (Cehia, 2018), în regia lui Šimon Šafránek, este filmul care va rula în seara aceasta la Muzeul de Artă Vizuală, de la ora 18,00, în cadrul programului Kinedok. Šimon Šafránek, scriitor, jurnalist, DJ și cineast, își dedică primul documentar de lungmetraj fenomenului de creștere în popularitate a skateboardingului în Cehoslovacia.
Filmul spune o poveste incitantă despre căutarea libertăţii într-o societate sugrumată de regimul comunist. Cadrele de arhivă nemaivăzute, derulându-se pe un fundal sonor punk antrenant, ne fac cunoștință cu maeştrii boardului - Ivan Zobák Pelikán, Petr Forman și Luděk Váša - și cu stilul lor de viață, într-o continuă petrecere, o goană nesfârșită de-a lungul zilelor cenușii ale Normalizării.
Šimon Šafránek (1977, Praga, Cehia) și-a început cariera la sfârșitul anilor ’90, ca critic de film. A regizat mai multe documentare dedicate muzicii, printre care şi scurtmetrajul "The Myth” (2003), despre Nick Cave şi fanii săi. Încă de la jumătatea anilor ’90, activează ca DJ în cadrul colectivului The Fakes. E autorul a două romane, "23” și "Fleischerei 36”, care descriu experiențele trăite în Berlin.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.