Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Crihană şi secretele veneţiene

Am reuşit să smulgem ultimul secret al caricaturistului Florian Doru Crihană. Acesta şi-a invitat ieri seară prietenii într-o călătorie mai mult decât imaginară prin Veneţia visurilor sale umoristice.

„Am mari emoţii. Am lucrat la acest proiect şase luni şi, pentru a testa dacă am făcut un lucru bun, am apelat la un experiment inedit. La o adresă numai de mine ştiută am făcut un vernisaj virtual şi am trimis invitaţii numai cunoscuţilor şi prietenilor care îşi vor permite să-mi împărtăşească o părere obiectivă despre lucrările mele”.

„Vernisajul propriu-zis va avea loc abia pe 15 martie. Până atunci, timp de trei zile, mi-am dorit să testez reacţiile”, ne-a mărturisit Florian Doru Crihană.

Cum reacţiile prietenilor şi cunoscuţilor invitaţi la selecta întâlnire virtuală au fost cât se poate de entuziaste, am reuşit să-l convingem pe Crihană să ofere şi cititorilor  noştri cheia de la oraşul interzis deocamdată - Veneţia văzută de „ochiul unui poet suprarealist” (aşa cum i-a scris un prieten).

Numai astăzi puteţi naviga prin Veneţia lui Crihană pe  adresa    http://veneziaexhibition.wordpress.com.

Dacă vă veţi îndrăgosti de minunatele perspective şi veţi vrea să le revedeţi, nu veţi mai avea de aşteptat  decât două săptămâni când lucrările vor fi expuse la Galeriile „Mantu”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.