ULTIMA SUPLICAŢIE [cine iubeşte şi (nu) lasă!?]
Nu mai rezistă printre gunoaie şi blesteme,
printre indiferenţa şi scuipatul omului modern,
nu-i mai suportă pe cei care se dau cu aramă pe faţă,
nu mai poate fi Cenuşăreasă,
e gata să plece oriunde şi oricând,
însă n-o mai vrea şi n-o mai strigă nimeni la poartă,
chiar dacă-i din ce în ce mai frumoasă !!!
Unii au declarat-o indezirabilă,
alţii au declarat-o inumană,
şi unii şi alţii au trecut la ură, huiduială şi lapidare –
ea-i o Maria-Magdalena foarte frumoasă
şi râvnită/visată până şi de cei care zvârle cu pietre,
ea-i Mama Poeziei din Totdeauna,
şi în braţele-i lungi ar vrea să moară oricine –
Vă rog foarte mult: lăsaţi Metafora să vină la mine !!!
(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.