DOUĂ CRUCI (fără aprobare)

Şi am să-mi fac o cruce mare/ din creştet până la picioare -
să zică, cine-o vrea să zică:/ ce cruce!... trebuia mai mică!
dar cine, oare, să-l îndemne/ să iroseasc-atâtea lemne
bune de garduri şi de care?/ cine l-a pus să strice, oare,
salcâmul ăsta falnic? cine,/ fără scrisoare de la Tine?
ce fel de om, ce îndrăzneală.../ să-şi facă, fără socoteală,
răscrucea asta-aşa de lungă!/... şi-o fi făcut-o să-i ajungă
până atunci, când scrie cartea?.../ cât crede el că ţine Moartea?

Şi am să-mi fac o cruce mică/ până-n genunchiul de furnică -
să spună, cine-o vrea să spună:/ ce minte-ngustă şi nebună!
ce suflet pus la întâmplare!.../ ce cruce!... trebuia mai mare!
oare-o fi fost oprit? pesemne!/... păcat! se duc atâtea lemne
de timp, de vreme şi de viţă!.../ şi el îşi face... cruciuliţă!
ce fel de om, nu pot pricepe!.../ să-şi facă, fără să Te-ntrebe,
o nemurire-aşa de scurtă?/... prea orb şi surd să vad-audă
cum scurmă-n trup absenţa, ceaţa!.../ cât crede el că ţine Viaţa?