pelerinul. coadădemaimuţă. ro

* evoluţie *

De când am dat în muguri sunt foarte pelerin,
nădăjduiesc să aflu, să ştiu de unde vin,
să aflu până unde clipeşte steaua mea,
să ştiu cine îmi stinge jăraticul din stea!

Şi dă-i, şi dă-i, şi luptă, şi luptă, şi dă-i…dă-i
acestei lumi, poete, seminţe în păstăi,
seminţe în carcase de mere şi gutui,
în suflet de femeie cu ochii amărui!

Sămânţă dacă nu e, nimic nu e, să ştii;
nu sunt câmpii pe dealuri, nici dealuri pe câmpii,
nu ţine nici o clipă cu miere sau venin,
puţin mai mult nu suflă, şi nici mult mai puţin!

De când am dat în floare, de când am dat în fruct
mi se usucă vrejul, mă pregătesc de punct,
mă strânge pelerina, încerc să mă dezbrac
şi să rămân sămânţă de pelerin sărac!

Ascult zgomote negre sau albe, dar ascult;
mult mai puţin s-aude, dar ştiu puţin mai mult;
nu-i trebuie cucută, căci pot să nu respir
şi să aştept pe prispă în ultimul sictir!

Privesc mai înainte, privesc mai înapoi
cum unu supra unu egal cu doi pe doi…
şi stau, şi merg, şi-mi pare că stau şi merg haihui,
mă simt ca pelerinul în pelerina lui!