Numărătoare Inversă (zilnic şi silnic)
Stau la mormântul amăgirii/ şi-mi număr sufletul mărunt:
doi-trei, cinci-şase, nouă-zece.../ o fi mai bine să m-ascund
şi să las naibii toate cele/ trecute (zilnic) pe răboj?
o fi mai bine să las naibii/ viaţa şi moartea pe daiboj?
O fi mai bine să-mi tai pofta/ la vraja cestui dulce surd
şi orb şi mut şi fără suflet,/ mult mai puţin, puţin mai mult,
zis şi destin?...(mă înfioară,/ îl scad mereu, şi nu-l termin) –
naiba dă-n fiert şi nerăbdare/ puţin mai mult, mult mai puţin!
Să las la naiba toate cele/ sfinte, păgâne, delicate
şi să m-ascund tocmai-nainte/ de-a fi...(a fi, pe numărate?!)
tocmai-nainte de-nceputul/...(primul sfârşit la numărare?!)
tocmai-nainte de sfârşitul/...(ultim pornit fără scăpare?!)
Sigur că da: vine, nu vine!?.../ Sigur că da: trece, nu trece!?
Ce silnică numărătoare:/ doi-trei, cinci-şase, nouă-zece!
Mai bine invers, fără milă,/ să scriu o cruce şi s-o scad
pân-am să-nvăţ să ştiu ce-nseamnă/ sufletul tău nenumărat!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.