Jocuri de sară şi de noapte

Am să te aştept! Cum să nu te aştept? Am să mă aflu acolo! Sub felinarul acela afumat am să mă aflu şi am să te aştept! Cred că n-ai să mă păcăleşti şi de data asta! Ştiu, eşti o păcălitoare frumoasă, râvnită, pândită, fascinantă! Eşti cântată şi descântată! Eşti sperare şi disperare!  Nu cred că există vrun muritor care să nu te visat măcar o dată! Care să nu te fi rugat să-i pui o vorbă bună la Cel de Sus! Că tu eşti apropiata Lui, a celui care ne-a „zvârlit” pe Pământ, trecându-ne prin sânul Mamelor noastre din Totdeauna! Să pui o vorbă bună, ca să nu ne mai „înşele” cu Deşertăciunea frumuseţii şi cu frumuseţea Deşertăciunii! Nu? Sigur că da!... Uite, chiar acum îmi iau zmeul de hârtie şi plec să te aştept!

Am să te aştept în gară/ cu trei flori ş-o apă chioară,/ apă chioară şi dulceaţă/ tocmai până dimineaţă!...// Tu ai zis că mai spre sară/ vii la mine, domnişoară,/ să ne hârjonim oleacă:/ prepeleac şi prepeleacă!...// Şi ai zis că mai spre noapte/ vii să ne jucăm cu şoapte/ şi să ne suim de-a dura/ tocmai... ce mai tura-vura,/ tocmai unde-s două Stele/ singure şi mititele.../ şi să le luăm acasă:/ făt-frumos şi făt-frumoasă!// Gata, fluieră, s-aude/ trenul plin cu paparude!/ trebuie să merg în grabă,/ rob şi mândru, după roabă!...// O fi plină?... o fi goală?.../ nu-mi iese la socoteală!...// O fi nouă?... o fi veche?.../ nu pot şti, după ureche!...// Trebuie s-o văd pe toată,/ îmbrăcată, dezbrăcată...!// (au fost nori, şi zi, şi noapte,/ numai vorbe fără fapte!).../ Iat-o, vine şi coboară!.../ (mie-mi crapă mura-n mine/ şi obrazul, de ruşine!).../ Şi coboară, şi coboară.../ ce mai Lună domnişoară!//

Ş-am să-ţi aduc vro câteva păcate,/ mere în măr şi sare în bucate,/ bune şi rele, spuse şi nespuse,/ săruturi, crini şi Sarmizegetuse!// Ş-am să-ţi aduc şi nişte crizanteme,/ vreme la timp şi timp oprit la vreme,/ rază la cercul prăpădit!... Şi încă/ un greiere şi-un fluture, să-ţi plângă/ atunci, ştii când... şi, dacă nu ascultă,/ cum veştedă şi silnică şi multă/ răsare Luna-n ultima ei oară,/ să-ţi spună că m-am dus la primăvară!// Ş-am să-ţi aduc ş-o Samă de Cuvinte:/ ce zice „înapoi” de „înainte”?/ cine-nvârteşte aripile Morii/ când vântul bate cu „Memento Mori”?/ răspunde cineva despre Mirare?/ întreabă cineva despre-ntrebare?/ sigur că da?!... sigur că nu?!... se poate/ muri de tot?! muri pe jumătate?!/ muri deloc?!... ă! hă! hă! hă!... adică/ mă duc la primăvară... (mă tot strigă/ de astă-toamnă)... ştimă belalie...!/... Ş-am să-ţi aduc ş-această Poezie!//