Dorul meu ş-al mândrei mele

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum o luna goală)...
umbră dezbrăcată (albă) ca mireasa-n catedrală!
Dacă-i  veche, o văd nouă (nouă cum o haina veche,
ne-mbrăcată, vreo o dată, de un om fără pereche)!...
Dacă-i rece, o văd caldă (caldă cum o ploaie rece,
vara, când nisipul fierbe, zburdă, zbiară şi petrece)!...
Dacă-i fiară, o văd blândă (blândă cum numai o fiară
când îi duci la moarte puii... dar pe ia o zvârli afară)!...

Dacă-i dacă, dacă-i unde... chiar şi dacă nu e dacă,
o aştept la revedere în secunda mea săracă,
dar adâncă până-n vârful marelui Nimic, din care
l-am luat pe Tot (în glumă şi în şoaptă şi-n spinare)...
şi îl port prin ceastă clipă, drept povară şi osândă,
să învăţ... şi niciodată să nu mai poftesc la pândă...
o aştept, sunt clar, sunt gata... am şi ort, şi jucărele,
şi înalte două doruri: dorul meu şi-al mândrei mele!...

(Din colecţia "Poezii rămase tablou")