O aripă caldă şi-o aripă rece

Acolo, departe, cu ochii la cer,
cu visul pe deal şi cu gândul pe vale,
aud şi acum aşteptarea bătând
la porţi ferecate (cu mari balamale)
păzite mai straşnic decât un castel
în care s-ascunde regina şi fierbe
otrăvuri, să-mi dea (când ajung, dac-ajung)
cuvintelor mele murdare şi sterpe,
drept leac şi drept vrajă, apoi să mă ia
(în ghearele sale) şi slugă, şi rege,
fiindcă doar ea are (pururi... amin)
o aripă caldă şi-o aripă rece!

Acolo, departe, mă strigă (mereu)
să merg mai aproape, să merg mai degrabă,
că-n farmecul ei şi în sufletul ei
am loc şi de cer, şi am loc şi de groapă,
am timp de întors şi am vreme de dat
la toţi (de citit, de băut, de mâncare...)
că toţi sunt flămânzi şi-nsetaţi, dar nu ştiu
că n-au nici o şansă şi nici o scăpare,
şi nu pot să fugă, şi nu pot muri, 
decât dacă vrea (mai târziu, mai degrabă)
această regină... da-i foarte frumos:
ea - moară de vânt... şi eu - moară de apă!