Un hectar de ghiocei

(pentru toate femeile din Galaţi)

Nu pot şi nici nu-mi place să scriu despre femei:
mă dor până la moarte, îmi fură panta rhei,
mă fac de râsu-plânsu, şi sclav, şi împărat,
mă pun să cânt din frunză şi din pierpătrat!

Există vreo femeie mai bună ca a mea,
mai blondă, mai brunetă, mai blândă sau mai rea?
Există, nu se poate să nu existe când
femeia, doar femeia dă viaţă pe pământ!

Femeia e înaltă pe stradă, pe ogor;
femeia este lungă în pat, în dormitor;
femeia duce pasul bărbatului spre cer
şi-l face să alerge nebun pe doipier!

Misterul din Triunghiul Bermudelor e fals
pe lângă voluptatea femeilor la dans,
pe lângă frumuseţea femeilor când vor
să mergem prin altarul păzit de sânii lor!

Iubite sau amante - pe vale sau pe deal,
în vis, în timp, în spaţiu, pe jos, pe gând, pe cal,
în casă, în pădure, în rai, în cimitir -
sunt muzele lui Dante şi ale lui Shakespeare!

Sunt Ane/Mone/Lise, Semiramide, sunt
mereu Şeherezade, arată ori ascund…
nu pot şi nici nu-mi place să scriu despre femei,
dar le aştern pe cale un ha de ghiocei!