Trei dealuri (balada micului Anonimeni)

Două dealuri cu lavandă şi un deal cu ghiocei
am grijit în primăvară... dar tu n-ai venit să iei!
ai minţit c-ai fost aiurea, nu ştiu unde, nu ştiu cum...
toate au murit pe dealuri, toate-s pulbere şi scrum!...
eu nu cer măcar a-mi zice unde-ai stat şi ce-ai făcut...
sunt prea mic să tulbur starea Marelui Necunoscut!...

Mi se spune Anonimeni, şi eu cred, pe toţi îi cred...
ştiu c-am vrut să fiu (o dată) olecuţă de aed,
însă mi-a stricat vioara şi mi-a pus pana pe foc
un Necunoscut notoriu, plin cu pietre şi noroc...
mi-a strigat că-s terchea-berchea, cu alură de Nimic,
un sclav sacru al candorii, un calic, un cucurig!...
 
Dar tot stau în aşteptare... poate vii măcar să-mi dai
ploaie sinceră pe dealuri, os la câini, ovăz la cai...!
ş-am să-ţi pun la primăvară, dacă vrei, dacă nu vrei,
două dealuri cu lavandă şi un deal cu ghiocei!...

Uite-aşa mă trece mila de-un haihui Necunoscut...
el m-a trâmbiţat în Clipă, m-a gândit şi m-a făcut
să-nţeleg ce nu se poate şi să pot ce nu-nţeleg:
doar Nimicu-n iastă lume-i sfânt, şi pururi, şi întreg!