Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Recviem

Stau pe genunchi, în faţa ta.../ şi îndrăznesc să cer iertare
celei pe care-o ţii la piept/ de-atâta timp ş-atâta vreme,
iertare pentru c-am uitat/ să vin mai des la grămăjoara
de lut adânc şi nemilos,/ acoperit cu crizanteme,
la-mprejmuirea unde stă/ o viaţă transformată-n moarte,
sub teiul care tace-a dor,/ bătut de ploi (in)diferente,
bătut de vânturi dinspre nord/ şi dinspre sud, cu (ne)păsare,
să-mi amintească-n veci de veci,/ nimicitor, literalmente,
că m-a făcut şi s-a rugat/ s-ascult frumos şi să cresc până
la geam, la uşă, la pridvor,/ la drum, la poartă, la fântână,
la vis, la şcoală... şi să-nvăţ/ cel mai scurt drum, fără oprire,
de la nimic până la tot/ cuprinsul simplu din psaltire,
unde-ntrebarea e răspuns/ şi-unde răspunsul e-ntrebare!!!...

Stau pe genunchi în faţa ta/ şi mă grăbesc să-mi cer iertare, 
mormântule... dacă mai poţi/ să înţelegi o rugăminte,
dacă mai poţi să nu mă laşi/ în spatele nemărginirii,
iartă-mi păcatul... şi îţi jur/ (pe tot ce azi mă mai cuprinde)
că am să vin mai des, aici,/ unde secundele (ne)firii
se-mbrăţişează majestos/ în flori de tei şi-n crizanteme,
sub care maica mea s-a dus/ de-atâta timp ş-atâta vreme,
dar o aud mereu-mereu,/ spunându-mi limpede, anume:
nu te grăbi, nu te grăbi,/ lumea cealaltă nu e lume,
lumea cealaltă-i altceva/ decât ce-am tot crezut că este,
decât ce am cetit prin cărţi,/ prin zodii şi prin palimpseste...
lumea cealaltă-i cel mai bun/ loc de nimic şi aşteptare
să-nceapă visul următor,/ viaţa şi moartea următoare...
viaţa şi moartea mea şi-a ta/ şi-a lui şi-a ei şi-a tuturora
când, cum şi cât va hotărî/ (ne)cruţătoarea Aurora!

Stau pe genunchi în faţa ta,/ mormânt al meu: o grămăjoară 
de lut adânc şi nemilos,/ nimic şi tot şi într-o doară...
şi cer iertare şi întreb/ şi-mi spui că viaţa mea adapă
hulpava sete-a cestui veci/ ascuns într-o banală groapă!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.