Ultima noapte a picioarelor lungi

* (pe aici nu se trece!) *

Pe aici nu se trece! –
îmi zici dezbrăcându-te în faţa oglinzii retrovizoare,
de parcă ţi-aş fi spus vrodată
că mergi cu cele mai frumoase picioare

spre colivia în care stau şi te admir şi te cânt,
poate îmi dai drumul chiar acum,
poate îmi dai o leacă de libertate,
superbola mea, singurul meu desen de fum!

Recunosc, mă ţii într-o colivie de aur,
mă hrăneşti cu cea mai aleasă mâncare de pe pământ,
îmi dai apă de care plânge via,
dar nu vrei să auzi ce frumos îţi des/cânt

rochia de mireasă când ştii să te îmbraci
pentru fiecare nuntă, pentru ultima nuntă,
pentru ultima noapte cu centura de castitate
în faţa mea, în jurul meu de mare pasăre măruntă!