De ce Filiala Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor din România nu are sediu?

* (observaţii preliminare) *

1.    Unii pot, dar nu vor alţii?

2.    Alţii pot, dar nu vor unii?

3.    Poetul Corneliu Antoniu este preşedintele ales al acestei filiale. Oare trebuie să fie altul, ca să se rezolve această problemă firească în orice stat civilizat? Oare persoana/personalitatea sa deranjează aşa de mult încât breslei scriitorilor nu i se dă un loc de autoritate şi manifestare?

4.    Au fost făcute demersuri peste tot, s-a discutat cu toată culoarea politică şi administrativă, dar zadarnic: cineva se opune, altcineva vrea; cineva organizează frumuseţea/estetica, altcineva re/trage sforile în acest „oraş cu negustori cumpliţi”, de parcă totul s-ar re/duce/învârti la bucata de mămăligă, la glorie efemeră, la toate câte sunt ieftine şi pierdute în imediateţuri fără conţinut.

5.    Poetul Corneliu Antoniu a instituit şi a susţinut festivaluri/ordine/medalii literare nemaiîntâlnite în Galaţi, a înfiinţat Filiala despre care vorbim… dar parcă trăim într-o lume de pereţi când scriem despre necesitatea atribuirii unui sediu pentru „frumoşii nebuni ai marilor oraşe!”.

6.    Desigur, preşedintele acestei filiale scriitoriceşti este un mucalit, un simpatic, un vulcanic, un om care „a născut” revista de cultură „Antares” pe banii săi, este singurul om de litere gălăţean care a adus cei mai mulţi scriitori români şi străini în oraşul considerat pierdut de către caracudele politice şi literare inerente/inexorabile în oricare regim. Şi, totuşi, de ce nu i/ni se dă un loc/spaţiu/clădire de identizare/identificare, cum au toate breslele artistice din această lume plină de fior şi râs?