O comedie de Mimi Brănescu şi one-woman show
Teatrul Dramatic "Fani Tardini" îşi aşteaptă spectatorii, la sfârşitul săptămânii, pentru două spectacole în aer liber, adaptate condiţiilor de pandemie.
Sâmbătă, 8 august, de la ora 21,00, Dramaticul iese la rampă cu a treia versiune a premierei "Marele Premiu", de Mimi Brănescu, în regia lui Radu Nichifor, şi o scenografie semnată de Daniel Divrician. Petronela Buda şi Vlad Ajder vor fi Cocoţata şi Necocoţatul, într-o comedie care explorează relația cu sinele și granița fină dintre bine și rău, într-o lume a relațiilor superficiale și a tentațiilor.
Temele propuse de acest text generos sunt tratate în moduri diferite de cele trei perechi de actori, care le împrumută personajelor nuanțe personale. Acest exercițiu al distribuțiilor paralele permite, în final, crearea de către regizor a unui triptic scenic. Încurajăm publicul să vadă toate cele trei montări ale piesei, pentru o mai bogată cuprindere a textului.
"De foarte puține ori, în viață sau pe scenă, ajungi să ai o discuție adevărată tu cu tine. Această piesă te lasă să faci asta. Am avut bucuria să mă întâlnesc cu un text bun, cu un scenograf bun și cu șase tineri actori pe care îi respect foarte mult", declară regizorul spectacolului, Radu Nichifor.
Duminică, 9 august, tot de la ora 21,00, actrița Blanca Doba revine pe scena Dramaticului gălățean, de data aceasta cu "Eu rămân", one-woman show pentru care a câștigat Premiul pentru cea mai bună actriță la Gala HOP, Gala Tânărului Actor - 2017 și Premiul "1/10 pentru film la TIFF".
Gălăţenii au mai avut ocazia să o vadă jucând pe Bianca Doba pe scena Dramaticului anul trecut, la Festivalul Național de Comedie de la Galați, în spectacolul "Romanțioșii" al Teatrului "Alexandru Davila" din Pitești, care a câștigat Premiul pentru cel mai bun spectacol.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.