Amintiri din Podul Palmei (III)

Gata, un pas... numai un pas mă desparte de splendoarea cu irisuri căprui, îndreptaţi spre asfinţit! Mi se pare că-n clipa asta n-o să mai am timp să mă pregătesc pentru întâlnire/ descoperire! Mi se pare că nu sunt suficient de pregătit (şi gătit) să întâmpin/ suport imprevizibilul, chiar dacă în toată abandonarea mea pe pământ, până acum, nu mi-a plăcut altceva mai mult decât surpriza şi necunoscutul! Până într-atât m-a ispitit "surprinderea" şi m-a ademenit "ascunderea", încât am găsit şi am încercat să conjug peste tot verbul "a necunoaşte"! O dată (când mă străduiam să văd cum "face" la timpul trecut, mai mult ca perfect, persoana întâi, singular) am nimerit-o pe Iolanda Cremene în carne şi oase! Asta-i o scriitoare de poezii, fostă colegă de hălăduit prin poghiazuri, debutată în "Convorbiri literare"! Am dat peste ea în Biblioteca din Casa de Cultură a Sindicatelor, pe vremea când actorul Vasile Dănilă păzea cărţile cu străşnicie, nu cumva să le fure vrun mare necititor de poezie! Eu, însoţit de poetul Gelu Şipote, umblam după metafore şi sinecdoce, după metonimii şi parabole, după mijlocele artistice şi figuri(ne) de stil! Atunci (mi-aduc aminte cu aleasă plăcere) eu am furat o "Antologie de poezie americană", iar Şipote a furat un volum cu poezii de Pablo Neruda! Bibliotecarul nu s-a prins ce avem sub haine! Ştia că nu suntem necititori de poezie şi nu ne-a bănuit de furt calificat, mai ales că nu era singurul loc de achiziţionat cărţi pentru bibliotecile şi pentru interminabilele zile, săptămâni şi luni de lectură în grup! Până şi din celebra Librărie Centrală am "împrumutat" multă poezie, astfel!

Da, aşa am dat peste Iolanda Cremene! Era-n Biblioteca lui Lică Dănilă! Stătea şi scria: "nici nu voiam să spun adio/ nici nu ştiam să strig torero/ cuvintele-mi ieşeau în cale/ să-mi răzvrătească ochiul crud/ apoi nu m-a surprins tăcerea/ nici aşteptarea ta în zero/ în agonia unui ţipăt/ atât cât am necunoscut// încet-încet ca o durere/ de care nu mai vreau să scap/ când în cristelniţă ursita/ mi-a dat de-a pururea trosc-pleosc/ învăţ să caut în tăcere/ şi-n vis cu inima la trap/ tot ce se pierde fără milă/ dar vreau să nu te necunosc// şi desprinzându-mă de mine/ de trup de suflet de cuvânt/ sunt o iluzie pe drumul/ ce nu mai are început/ trezesc sălbăticia pietrei/ pietrific fluturii pe gând/ într-un extaz care anunţă/ atât cât am necunos-cut"!

Da... şi numai oleacă mai am până la marginea ei! Şi nu vreau să nu ştiu dacă nu cumva sunt nepregătit!