Elegie pe Marginea Lumii [cu Maria, de/spre Maria]

mi-a spus cineva că maria/ e tristă şi foarte frumoasă
de când a fugit într-o noapte/ din rochia ei de mireasă

mi-a spus cineva că nu ştie/ pe care cărare-i plecată
că-i dusă-ntr-un colo cu toate/ cu tot ce-i păcat împăcată

un fel de poet fără margini/ jertfit pentru veci schimniciei
citeşte-n mătase şi scrie/ pe rochie versuri mariei

mi-a spus cineva că poetul/ acesta trăieşte-ntr-o doară
şi-aşteaptă citeşte şi-aşteaptă/ nu ştie măcar nici să moară

îl doare dar nu vrea să spună/ că scrie departe de nuntă
cu pană de pasăre-liră/ în lumea aceasta măruntă

şi nici nu-şi aduce-aminte/ şi nici n-o să afle vreodată
cum cea mai frumoasă marie/ nu vrea, nu mai vrea să ne vadă