GLONTE RĂTĂCIT [Steaua lui SILVAN]

(!) sunt rătăcitor printr-un deşert/ unic, lătăreţ şi arogant,
nici măcar iluzii nu-ntâlnesc,/ nici eroi şi zei şi dumnezei,
nu mi-i frică, nu mă lamentez,/ calc persuasiv şi elegant,
fac sfidare şi parcă mă simt/ în pădure cu salcâmi şi tei (!)

(!) de o viaţă mă tot rătăcesc/ şi mă uit la stele ca la cărţi:
le învăţ şi-mi vine să le plâng/ prea-înalta lor singurătate,
prea-trufaşul licărit celest/ dintr-o parte şi din alte părţi
deodată - ce destin straniu:/ iată, una chiar acuma cade (!)

(!) poate n-o pica taman aici,/ în pustiul meu mirobolant -
zic mărşăluind victorios/ şi naiv, spre punctul de vedere
mişcător şi sadic - poate-ajung/ tot aiurit(or) şi important,
unde-i scris şi unde-s aşteptat/ cu sărbătorire şi himere (!)

(!) sunt rătăcitor într-un deşert/ - depărtare în apropiere -
orizontul vine şi se duce,/ vine şi se duce mai avan,
vine şi seduce - şi-uite-aşa/ mă loveşte-n punctul de vedere,
steaua, ca un glonte rătăcit:/ ce pustiu şi trist fără SILVAN (!)

(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou")