NU-MI VINE SĂ CRED [către Constantin Cazan – La mulţi Ani!]

(!) la deal şi la vale, încolo şi-ncoace
şi-n sus şi în jos mă tot uit, poate vine –
nu-mi vine să cred: o aud lângă zare
şi parcă s-apropie iarăşi de mine (!)
 
(!) s-apropie iarăşi, măcar pentr-o viaţă
să văd iertăciune şi dor şi poruncă
în ochii săi sfinţi şi martiri de atâta
iubire – în sufletul meu să ajungă (!)
 
(!) ce vis fără somn, ce minune mi-i dată –
nu-i farsă celestă şi nu-i nici poveste –
nu-mi vine să cred, însă nu mi se pare:
aievea-i, aievea-i – EA este, EA este (!)
 
(!) o văd pe cărarea din colo-încoace,
cu mâinile-ntinse spre mine, frumoasă,
cu ochii în lacrimi, şi dragă, şi blândă:
e MAMA, e MAMA – se-ntoarce acasă (!)