Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

MOLDOVA [eternizare în VIS]

am visat că te duceai la gară,/ pe cărarea dintre sud şi nord -
cea mai pe/trecută din MOLDOVA,/ cea mai dreaptă dintre ştiu şi pot

ai visat că mă-ntorceam din gară,/ pe cărarea dintre nord şi sud -
cea mai pe/trecută din MOLDOVA,/ cea mai dreaptă dintre văd ş-aud

se făcea că nici nu se mai poate/ să nu ne-ntâlnim într-acest VIS
şi să mergem, amândoi, întruna,/ până-n IAD sau până-n PARADIS

şi ne-am întâlnit chiar la jumătatea/ celei mai frumoase cărărui
dintre două puncte cardinale/ ale NOASTRE ş-ale NIMĂNUI

nu-mi venea să cred cum/că nici ţie/ nu-ţi venea să crezi - şi nici acum
nu ne dumirim că nu-i aievea/ farmecul desenelor de fum
din suflarea grea, majestuoasă/ a locomotivei care-a dus
şi-a adus MOLDOVA FIRII noastre/ până când nu mai avem de spus
decât ceste câteva cuvinte/ dulci, amare, calde, reci şi sfinte:
DOAMNE-DUMNEZEULE, ce mare/ este MILA TA că ne-ai deschis
CALEA ne/ferată în/spre TINE,/ în/spre VEŞNICIA cea din VIS

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.