SALCÂMARIA [poetei Luminiţa Mihai – Respect!]
înfloresc salcâmii – ce înalt,/ ce adânc şi ce frumos rimează
eu(l) meu poet cu celălalt/ pur şi simplu şi rămas acasă
şi atunci şi-acolo înfloreau/ negreşit, liturgic – parcă ieri-i
când, cutremurat, ştiam că vreau/ să învăţ miracolul tăcerii
şi să scriu curat, direct pe cer/ şi pe (ne)murirea de sub talpă:
Doamne, nu-i nimica efemer/ într-această Simfonie Albă
nu-i nimica mai adevărat/ decât iastă laică minune –
sub salcâmul vechi sunt fermecat:/ ştiu de ce, însă nu pot a spune
îmi tresare inima şi îmi/ aminteşte cu desăvârşire
cum într-o pădure de salcâmi/ (n)-am crezut că mi se dă iubire
îmi rămâne-n suflet şi în gând/ cum rămân eroii într-o carte –
înfloresc salcâmii pe pământ/ şi-nfloresc şi dincolo de moarte





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.