Concert simfonic extraordinar difuzat online
Pe 28 noiembrie, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați a programat concertul simfonic extraordinar, care va fi difuzat live, pe pagina de Facebook a instituției, de la ora 18,00.
Spectacolul, dirijat de maestrul Cristian Sandu, conține importante lucrări muzicale compuse Wolfgang Amadeus Mozart, dintre care amintim Sonata pentru pian, KV 331, în La major, Concertul nr. 4 în Mi bemol major, KV 495, pentru corn și orchestră, precum și Simfonia a VIII-a în Fa major, de Ludwig van Beethoven.
Concertul va fi susținut de orchestra simfonică a Teatrului, iar invitat special la acest spectacol va fi instrumentistul Gabriel Cupșinar, stabilit în Austria, artist care va susține pasajele solistice din Concertul nr. 4 în Mi bemol major, KV 495, pentru corn și orchestră. Cele patru concerte pentru corn ocupă un loc important în repertoriul corniștilor profesioniști. Au fost compuse pentru prietenul lui Mozart, Joseph Leutgeb.
Cornistul Gabriel Cupșinar, originar din Ploiești, a studiat instrumentul la Universitatea de Muzică „Transilvania” din Brașov, cu prof. Liviu Săvuță și la Universitatea de Muzică Mozarteum, din Austria, cu prof. Hansjörg Angerer. A continuat cursuruile de master de la Universitatea de Muzică München, din Germania, cu prof. Johannes Hinterholzer, iar în prezent este stabilit în Salzburg, Austria, unde profesează ca solist corn și șef de partidă la instituția culturală austriacă Tyrolian Festival Orchestra, dar și ca profesor la Academia de Muzică din Tirol.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.