ANDREI
După cum a glăsuit şi a scris părintele Ilie Cleopa, „Sfântul Apostol Andrei ne-a creştinat şi a săvârşit prima Sfântă Liturghie pe pământul României. El ne-a eliberat de demoni şi de patimi şi ne-a unit cu Hristos prin Jertfă şi Liturghie. El ne-a învăţat cum să ne mântuim prin Smerenie, prin Rugăciune şi prin Iubire.”
Însoţit de voroave salutare pentru cei/cele cu onomastica-ntr-această Ziuă bine-cuvântată, gălăţeanul Gicu Caraman ne trimete o scriere bazată pe câteva pilde şi legende biblice/religioase, în care aflăm o frumoasă întâmplare despre Sfântul Apostol Andrei. Iacătă-o în cele ce urmează: „şi a venit şi ziua a şaptea,/ iar Dumnezeu tocmai terminase de plăsmuit lumea/ cu toate minunile ei,/ cu galaxiile nesfârşite,/ cu stelele şi găurile negre, cu cerurile albastre şi reci, cu făpturi minunate şi cu planete gonind nebuneşte prin spaţiu.// şi şi-a spus preabunul:/ am cam ostenit, astăzi e zi de odihnă.// aşadar, voi merge la pescuit.// şi uite-aşa a ajuns preamilostivul pe malul drept al Dunării,/ chiar în dreptul cetăţii Galaţilor.// şi cum stătea el pe-o buturugă, cercându-şi norocul la peşti,/ auzi o voce mirată:/ *Doamne Dumnezeule, dar ce faci aici, preaputernice?/ baţi apa în piuă?*// şi când Dumnezeu îşi întoarse luminosul chip spre cel ce grăise,/ îl zări cu uimire pe Andrei,/ cel dintâi chemat şi primul dintre apostolii lui Iisus.// şi cum Dumnezeu nu-i răspunse, apostolul grăi cu smerire:/ *Doamne, aceasta-i o îndeletnicire pentru copii şi sărmani./ ce-ţi veni să pierzi timpul cu peştii?*// şi-i răspunse primului dintre apostoli:/ *tu – care ai fost pescar de peşti/ şi care acum ai devenit pescar de suflete – / nu-ţi uita începuturile şi nu-ţi dispreţui munca./ ai avut parte odinioară de şi de un pescuit minunat./ şi nu uita că eu am hrănit mulţimile cu cinci pâini şi doi peşti./ şi să mai ştii, mărturisitorule,/ că această modestă deprindere tare-i plăcută,/ până şi mie./ cât despre timpul pierdut, ascultă-mă:/ anii petrecuţi pe malul apelor/ Dumnezeu nu-i pune la socoteală./ dă-i unui sărman un peşte,/ şi ai să-l îndestulezi pentru o zi./ învaţă-l să pescuiască,/ şi o să aibă ce mânca pentru tot restul vieţii./ dacă vrei să fii fericit o lună,/ taie porcul şi mănâncă-l./ dacă vrei să fii fericit câţiva ani,/ căsătoreşte-te./ dacă vrei să fii fericit toată viaţa,/ apucă-te de pescuit./ iar tu – în amintirea întâlnirii noastre,/ apostole –/ să fii de-acum,/ pe vecie,/ ocrotitorul cetăţii Galaţilor!!!*...NEC PLUS ULTRA!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.