ŞAPTE CUVINTE [pentru Cristian Neagu, elev astronom - Respect!]
acolo... sub alun, mi-aduc aminte -
o pasăre înaltă s-a dat jos
şi mi-a bătut din aripi şapte vorbe:
eu am trăit şi am cântat frumos !!!
acolo... sub alunul unde noaptea
venea să-mi facă lună-n paradis
ş-apoi stătea cu mine toată ziua -
parcă eram la pomul interzis
şi-n cea mai sacrosanctă aşteptare
până începe seara următoare !!!
şi auzim des/cântecul din frunze -
viaţă şi moarte fără vrun cusur -
cum cade cumsecade cu uimire
pe micul jur, pe marele-mprejur !!!
şi primprejur de naltă-nfăţişare
până-n ţărâna care-am fost şi sunt,
râvnesc bătaia celor şapte vorbe
şi niciodată n-am să mă ascund
şi n-am să stau cu spatele-nainte !!!
acolo... sub alun, mi-aduc aminte!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.