AM VRUT SĂ SCRIU [epistolie către HYPERION – 1850-2021]

am vrut să scriu cea mai frumoasă Poezie de/spre DUMNEZEU,/ însă m-a oprit cu Ploaie şi Zăpadă, cu Grâu şi cu Lavandă, cu Păsări şi cu Animale,/ cu Tot ce am aflat din/ ABECEDARUL COPILĂRIEI (!)
m-a oprit şi astfel mi-a poruncit: „scrie de/spre tine/ şi de/spre cei care ştiu să te înconjoare cu PACE şi IUBIRE,/ şi care nu pregetă să-ţi dea un umăr de plânsoare la BINE şi la GREU” (!)
am vrut să scriu cea mai frumoasă Poezie cu/şi de/spre Mine,/ dar nu ştiu, nu văd şi nu aud nimica interesant din Sufletul şi din Gândul meu,/ din tot cât am făcut şi am vrut să fac numai prin Dragoste şi Candoare,/ numai prin Mulţumire şi Iertare şi prin Respect faţă de LIMBA ROMÂNĂ/ şi faţă de tot ce se de/scrie şi se rosteşte cumsecade/ cu/printre cuvintele Sale aşa de MINUNATE (!)
am vrut să scriu cea mai frumoasă Poezie de/spre Tine,/ însă nu găsesc cea mai curată Cerneală, cea mai albă Hârtie,/ cele mai simple şi adevărate Lacrimi, cele mai limpezi cuvinte
întru în/cântecul şi des/cântecul Superbei tale Alcătuiri/ şi Înaltei tale voroviri/căutături de/spre Linişte şi de/spre Mângâiere (!)
am vrut să scriu pe Ţărnă şi pe Omăt,  dar m-a podidit Plânsul şi nu am putut să mai văd (!)
am vrut să scriu cea mai frumoasă Poezie de/spre Păsări şi de/spre Animale,/ dar îmi tremură Creionul Anilor de Şcoală,/ mai ales că am văzut o Privighetoare în Flăcări, lovită de trăsnet,
dar nici până acum nu am aflat un loc pentru Cimitirul cestor Cruci cântătoare/zburătoare (!)
şi nu am găsit nici pentru pui de lupoaică, de căprioară, de veveriţă,/ de leoaică şi maimuţă, de viezure şi nevăstuică (!)
am vrut să scriu cea mai frumoasă Poezie de/spre MAMA,/ însă m-a năpădit Lăcrămarea şi nu am mai văzut cărarea spre TAINIŢA unde sunt/ cele mai DREPTE dintre cele mai DREPTE cuvinte,/ cea mai ADÂNCĂ dintre cele mai ÎNALTE RECUNOŞTINŢE,/ n-am găsit vocabulă mai simplă decât această LEGE UNIVERSALĂ:/ două silabe alcătuite din două vocale şi două consoane identice, fiecare (!)
am vrut să scriu cea mai frumoasă Poezie de/spre TATA,/ dar m-a fascinat/orbit ALBASTRUL FUNDAMENTAL al Ochilor Săi/ –  tăcerea şi uitătura lor devastatoare m-au oprit în Drumul spre Călimară,/ să mă înveţe de/spre Înţelepciune şi Bonomie, să mă dezveţe de Trufie,/ să-mi spună că toată viaţa e mai bine să fiu Deştept şi s-o fac pe Prostul,/ decât să fiu Prost şi s-o fac pe Deşteptul (!)
am vrut să scriu cea mai frumoasă Poezie de/spre MIHAI EMINESCU/ –  adică de/spre TOT şi de/spre TOATE – / însă Niciodată n-am ştiut să scriu de/spre ETERNITATE (!)