Primăvară moartă

* (nişte ţărani) *

ies ţăranii hârbuiţi la poartă
şi se uită între ei se lasă
amăgiţi de primăvara moartă
şi se duc să plângă după casă

s-a uscat cărarea pe costişă
rupt în patru plugul rugineşte
către cer privirea lor piezişă
caută şi vrea doamne fereşte

roagă-te îşi zic şi chiar se roagă
nu mai au decât ziua de mâine
le-a rămas butoiul într-o doagă
o găină şleampătă şi-un câine

dimineaţa merg la câmp întruna
îl măsoară îl iubesc de-a valma
şi aşteaptă să se-ntoarcă luna
să le dreagă cu lumină palma

li s-au spart opincile-n hârtoape
dar obrazul le-a rămas subţire
vor să treacă dincolo de ape
dar nu mai încap în cimitire

uneori se suduie se ceartă
astfel trece ziua ca o farsă
ies ţăranii hârbuiţi la poartă
şi se duc să plângă după casă