AUTOPORTRET (uz de fals)

(!) dacă-s pe-aici, de ce mă văd pe-acolo,
cu gândul că, în fapt, mă văd pe-aice,
cu gândul că, în fapt şi-nchipuire,
trecutu-ncepe iarăşi să mă strige
în capătul din zero-al întâmplării,
al în/fiirii şi-al deşertăciunii,
al foamei şi al setei de neanturi? -
de ce să-i cred pe alţii contra unii
când unii contra alţii şi-mpreună
împuşcă-n sus şi-azvârle barda-n lună (?)
 
(!) mă cred pe mine?!...tristă păcăleală!
şi morgă! şi funestă des/fătare! -
nu-s nici pe-aice! şi nu-s nici pe-acolo!
sunt mortul ce-a fugit de la-ngropare
de-atâtea ori: cică să-nveţe bine
şi să-i ajungă - pentru totdeauna -
această glumă silnică, meschină,
cu asfinţeşte şi răsare luna! -
în fapt, nici o-ntâmplare nu m-aşteaptă
când nici o-nchipuire nu-i de faptă (!)

(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou")