Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” PUNCT cu PUNCT (adevăr gol și minciună plină)

E-o noapte adâncă...şi-o strângere naltă,
cum plus-minus tot întunericul morţii
din lumea aceasta, şi nu din cealaltă –
adică din viaţa chircită-n proporţii,
rapoarte şi cifre, în dulci şi amare
păreri despre „cine”, păreri despre „care”,
adică-n convenţii/minciuni desemnate
să zvârle (în „viu”) resemnare, s-arate
că-n toiul „vederii” sunt „verzi şi uscate”
miraje şi falsuri şi goală „uitare”!
 
Aici (în această strâmtoare) se-ndoaie,
se crapă, se frânge, se sparge şi piere
absenţa luminii – în ceastă odaie
dă-n mugur şi-n floare un punct de „vedere”
şi mângâie (mândru) conturul morganei,
dar ştie (umilul) ce sfântă scorneală
stă-n ochiul smeririi şi-n sânul icoanei
când „tot” nu e plin şi minciuna nu-i goală,
când cade-n extaz, ca-n „uitare”, defunct –
şi-ncepe „nimic” in/finit...punct cu punct!