Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" DOI CĂLĂTORI (II) (pastel ireversibil)

CU LEMNE DE LA TATA MI-AM FĂCUT
o punte spre secunda următoare,
o scară până-n vis, până la cer,
până la steaua mea întâmplătoare,
să pot ajunge noaptea lângă ea
fiindcă ziua doarme, nu se vede,
s-o şterg de praf și pulbere și scrum,
poate mi-ajunge până la perete,
până la uşa care s-a deschis
mereu şi larg şi mult şi primitoare,
mereu cu MAMA şi cu TATA-n prag:
doi sfinţi scoborâtori din CALE-N DARE,
doi călători care au fost şi sunt
lumina mea de toamnă majestoasă,
doi SÂMBURI sacri, vrednici şi străbuni
LA POARTA CELOR ȘAPTE ANI DE/ACASĂ (!)