Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Desant poetic românesc şi internaţional

* Babilonul poeziei: sâmbătă s-a vorbit în toate limbile Pământului… *

Serile de literatură ale Revistei Antares au început… dimineaţa: sâmbătă, în sala Eminescu (se putea altfel ?) a Bibliotecii «V. A. Urechia» - unde de altfel se va şi încheia, miercuri, periplul interjudeţean al festivalului – la Târgul naţional de carte organizat  de bibliotecă.

Deschisă de directorul bibliotecii, Zanfir Ilie, care a vorbit despre solidaritatea instituţiilor de cultură, demonstrată sâmbătă, şi de poetul Corneliu Antoniu, directorul festivalului, omul-orchestră al evenimentului, autor al acestuia de 12 ediţii, care le-a mulţumit autorităţilor pentru tot sprijinul, ediţia a debutat cu un «mic» spectacol, de peste două ore, al prezentării participanţilor.

Nu numai prin înfăţişare, ci şi prin poezie citită sau recitată în română, engleză, estoniană, maghiară, libaneză, bulgară, germană şi alte limbi poetice.

Diplome de excelenţă

Un punct aparte l-a constituit premierea, cu diplome de excelenţă «vizate de Uniunea Scriitorilor din România», de către directorul festivalului, a «câtorva oameni de mare importanţă gălăţeană»:  Dan Basarab Nanu, directorul Muzeului de Artă Vizuală, Florin Melinte, directorul Teatrului Muzical «Nae Leonard», Vlad Vasiliu, directorul Teatrului «Fani Tardini», pictorul Gheorghe Andreescu, poetul Sterian Vicol, directorul revistei «Porto-Franco».       

Spectacol-lectură

Mulţi dintre cei care au susţinut sâmbătă spectacolul lectură au dat un adevărat spectacol, bine jucat, emoţionant sau amuzant, autorii fiind foarte aplaudaţi şi ca interpreţi.

Pentru unii, a tradus direct tălmăcitorul gălăţean Petru Iamandi. Mare parte dintre poezii au aparţinut poeţilor publicaţi în antologia bilingvă (română şi engleză)  scoasă cu ocazia festivalului de Fundaţia Culturală Antares.

Au publicat aici:   Corneliu Antontoniu, Anane Aad – Liban, Dan Anghelescu, Helen Dwyer – Irlanda, Aron Gaal – Ungaria, Jean Malin – Estonia, Nicolae Grigore Mărăşanu, Anne Tenders – Belgia, Christan Schenk – Germania, Robert Şerban, Entar Tchov – Bulgaria, Valeriu Valegvi, George Vulturescu, Ion Zimbru, Petre Rău.

Petrer Shragher, „directorul de festival pe linie externă”, a fost sâmbătă un moderator complet, i-a condus în forţă, a tradus pe loc în/din engleză sau germană, cozeur şi cu talent actoricesc.

Un spectacol care chiar a meritat!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.