Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cărţi, litere şi taste, printre scriitorii Filialei USR

Vosganian. "Literatura în era digitală" a fost numele dezbaterii, live, în plină pandemie, care ne trimite la on-line... A fost organizată, la începutul lunii, de către Filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România (USR), invitat fiind scriitorul Varujan Vosganian, prim-vicepreşedintele USR, autor tradus în peste 20 de limbi, care a adus autografe şi două cărţi recente ale sale. "Patimile după Gödel", Ed. Polirom, este un roman despre generaţia postrevoluţie, sub zodia Internetului. Filosoful austriac Gödel a fost autor al unor teoreme ale incompletitudinii, de care este "acuzată" acum şi noua generaţie de români. Din volumul de poeme cu titlu provocator "Ei spun că mă cheamă Varujan" - Ed. ART, ne-a recitat câteva poeme actorul Vlad Vasiliu, finul autorului. Scrie acolo: "ceva din mine e mai vechi decât orice bucată de‑argint/ e, mai degrabă, o bucurie a argintului".
Moderată prietenos chiar de preşedintele interimar al Filialei S-E a USR, poeta Florina Zaharia, cu participarea  poetului şi criticului literar gălăţean Adi Secară, a apreciatului critic literar brăilean Viorel Coman (alias prof. dr. Viorel Mortu), a actorului Vlad Vasiliu, cu scriitori gălăţeni şi brăileni, cu fani, strânşi în sala de jos a Lapidariumului gălăţean, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie "Paul Păltănea", întâlnirea a scurtcircuitat graniţe de timp, spaţiu, vizibilitate şi vârste.
Dezbaterea a ţinut tonul, precaut, departe de polemică sau un dialog extins, cu excepţia unor intervenţii ale criticului literar Adi Secară, despre care musafirul nostru a declarat deschis că i-a înţeles cărţile pe care i le-a prezentat în cronici, că este "un critic avizat".
"Literatura digitală trebuie să-şi ceară partea leului", crede scriitorul, referindu-se însă numai la receptorii-cititori. Căci autorul, o şi mărturiseşte, nu scrie la computer! Însă, dacă îmi permiteţi să fiu un pic şi avocatul diavolului, aş invoca faptul că romanul modern este şi rodul apariţiei maşinii de scris - pana, creionul sau pixul.... putând chiar linguşi de fapt slăbiciunile sau orgoliile autorilor, familiarizaţi cu scrisul lor de mână până într-atât încât încarcă fraza.
Aş crede că pentru oaspete Internetul poate fi numit... INFERNet. Spune: computerul nu face deosebire între bine şi rău, nu iubeşte. Iar upgradare nu înseamnă... Educaţie! Utilizarea excesivă a computerului devine "o agresiune asupra fiinţei umane!" Bun instrument, periculos în exces!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.