Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Mulţime de Singurătate (dosarele Z)

(!) am spus de maria, odată,/ că-i cea mai frumoasă din toate
femeile care mi-au dat o/ mulţime de singurătate (!)
(!) acum, când maria-i departe,/ eu cred că-i la fel de frumoasă
şi-i singură-ntruna şi tace/ în suflet, în lume şi-n casă (!)
şi cred că şi-aduce aminte/ şi scrie istoria noastră
de când o iubeam de aproape/ şi luna intra pe fereastră
s-audă, să vadă ce-nseamnă/ foşnirea cuvintelor până
se-ntâmplă cea mai strălucită/ metaforă-n limba română (!)
(!) şi cred că visează o nuntă/ pe cai mari, hrăniţi cu jeratec
de-un mire frumos cum nu este/ decât trandafirul sălbatec
din dealul acela cu "doamne,/ ajută!"... cu "doamne, fereşte!",
cu schit şi cu maici şi cu păsări/ cântând negreşit, româneşte (!) 
(!) şi eu şi maria n-această/ mulţime de singurătate
dăm samă şi ştim că iubirea/ e cea mai frumoasă din toate (!)