Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Nietzsche, formaţia Queen şi arginţii lustruiţi

Revista „Dominus” de mai propune editorialul lui Arthur Tuluş, „Partidul Independenţilor sau Partidul Primei Electorale”, un punct de vedere asupra României actuale, numită de Constantin Vremuleţ în însemnările sale de scriitor „Ţara lui Impozit-Vodă”.

Ivan Ivlampie plusează cu eseul „România cerşetoare”, în timp ce Dan Plăeşu vine în fabula sa cu „Găina europeană”.  

„Rug cu arginţi lustruiţi” este tableta lui Teodor Parapiru, Victor Cilincă clasifică „Scriitorul cultivat pe ogor”, iar Dan Bistricean ne vinde „Mere viermănoase”. 

Interviul realizat de Flavian Giuşcă, sub titlul „Plătim fizic cu lipsa educaţiei”, cu managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Sfântul Spiridon” din Galaţi, medicul Monica Necula, tratează problemele unei mari unităţi sanitare.

Poetul Petre Manolache semnează o „Revelaţie”, Teodora Miron priveşte „Viaţa din diferite unghiuri”, iar Elena Parapiru titrează „Alb ca hotărârea”. 

Dacă „Sportul ne ţine tineri” (Paul Chiriac), „Internazionale… Curtea de Argeş” este ironia lui Dănuţ Lungu.

Profesorul Ilie Zanfir continuă serialul cu „Aspecte culturale după decembrie 1989”, oprindu-se şi la invazia maculaturii literare.

„Noi mărturii documentare şi istoriografice privind trecutul oraşului Galaţi” aduce Constantin Ardeleanu, iar Viorel Rotilă vine cu eseul „Frumuseţe şi caracter uman”. 

Revista publică şi câteva cronici de carte, semnate de Dan Plăeşu, la volumul lui Constantin Cristian, „În carmace şi năvod”, de Radu Grigore, la culegerea „Teologie şi filozofie”, cu publicistica lui Nichifor Crainic şi de Bogdan Rusu, la cartea lui Ivan Ivlampie, „Omul tranziţiei”. 

Sunt publicate versuri de Diana Corcan, proză scurtă de Apostol Gurău („Urletul”) şi Ion Avram („Muşuroiul de furnici”), precum şi eseul lui Liviu-Iulian Cocel, „O apologie a muzicii. Influenţe nietzscheene în repertoriul trupei Queen”. 

La arte plastice, Corneliu Stoica  o prezintă pe pictoriţa Teodosia Avram, dar semnează şi un „In memoriam” la Paşa Smirnov – „S-a stins o distinsă doamnă a plasticii gălăţene”.

Mai avem şi „Extaz mistic – extaz estetic, amor sacru – amor profan”, de Gabriel Bulancea, „Standarde pentru e-Learning”, de Traian Anghel, precum şi „Sonata Kreutzer de Lev Tolstoi”, în viziunea lui Sorin Atanasiu…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.