Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Eminescu, omagiat la 172 de ani de la naştere. Ziua Culturii Naţionale

Astăzi, 15 ianuarie, de la ora 10,30, la statuia lui Mihai Eminescu din Parcul municipal din Galați, vor fi organizate câteva momente de omagiere a "poetului nepereche" - la 172 de ani de la naștere. Evenimentul, organizat de Biblioteca "V. A. Urechia", va avea loc la statuia "Eminescu și muza", realizată în anul 1911 de sculptorul Frederik Storck, acesta fiind primul monument din România dedicat poetului.

Programul va cuprinde un moment muzical susținut de Fanfara "Valurile Dunării" a Centrului Cultural "Dunărea de Jos" (CCDJ), urmat de scurte alocuțiuni ale autorităților și personalităților culturale gălățene, printre care actori și scriitori locali, membri ai Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Sud-Est. Pe tot parcursul evenimentului, membri ai Ansamblului "Doina Covurluiului" al Centrului Cultural le vor oferi participanților cărți poștale ilustrate cu Mihai Eminescu și alte personalități ale orașului, editate de CCDJ. Evenimentul se va încheia cu depuneri de flori la statuia poetului.

Participarea este permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 sau care au avut deja boala.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.