Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" RE/CAPITULARE (la Jumătatea Vieţii)

Tu ai ajuns la jumătatea vieţii,/ eu trebuia să fi murit de mult -
sunt prea bătrân ca să mai pot pricepe/ dacă am fost nemernic ori incult!
Trag linie, adun... şi mi se pare/ că e zadarnic tot ce am făcut
să (re)cunoşti în ultima secundă/ sufletul meu de (ne)(re)cunoscut!
Mi se aude sufletul prin tindă - / mă dau de ceasul morţii, dar nu ştiu
că n-are drăgosteală pentru mine,/ nu are nici devreme, nici târziu!
Şi doar (i)-am zis alintături întruna,/ am vrut să-mi dau şi viaţa pentru ea,
dar a trecut şi trece pe alături - / cică-i străină, că nu-i moartea mea!
Şi nici stăpânul ei nu mă ascultă - / şi-l tot conjur să-mi spună de ce sînt
cel cărui fără vrere i se-ntâmplă/ lehamitea uitării pe pământ!
Îl rog să-mi dea doar binecuvântarea/ iertării pentru tot ce am făcut -
nici dumnezeu nu vrea să (re)cunoască/ sufletul meu de (ne)(re)cunoscut!
Tu ai ajuns la jumătatea vieţii - /drum drept în cea de-a doua jumătate
să-ţi fie până unde, până când/ se şterge-ncet orice eternitate!