Din colecţia „Poezii căzute sub tei” - Păcate din copilărie

* (rechizitoriu) *

Tata stă pe gânduri şi repară piatră;
eu mă uit la tata şi mă răscrucesc:
am fost sfarmăpiatră în copilărie,
când credeam că veşnic am să pământesc!

Tata stă pe gânduri şi îndreaptă lemne;
eu mă uit la tata fără să gândesc:
am fost strâmbălemne în copilărie,
cu îngăduirea tatălui ceresc!

Uită-te în urmă! - porunceşte tata,
porunceşte simplu, clar, definitiv,
tocmai din adâncul ochilor albaştri:
catalog, catarsis, carmă, catastif!

Doamne, câte lemne am strâmbat odată!
Doamne, câtă piatră am sfărmat `adins!
Tata mă repară, tata mă îndreaptă…
şi mă uit în urmă, şi m-apuc de plâns!