Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" OBIECTE PIERDUTE (dosarele XYZ)
Vând cioburi de VIAȚĂ, la preţ de nimic -
mă ucide această avere -
fiecare atârnă curat în cârlig,/ şi unic din punct de vedere!
Fiecare e plin de frumos şi de rost
şi poartă trecutu-n lucire,
trecutul de când cât pe ce să fi fost/tuturor poeziilor mire!
N-aveţi nici o frică, veniţi orişicând -
nu am câine rău la intrare,
nu bateţi la poartă şi nu staţi la rând,/ aveţi câte-un ciob fiecare!
Alegeţi încet, până când veţi găsi
misterul luminii din care
aţi vrut să mâncaţi şi să beţi într-o zi/ cu genele lungi şi amare!
Nu cumpără nimeni... privesc amăgit/ plecările voastre prin curte -
iau VIAȚA în spate ca pe-un vârf de cuţit
şi o duc la OBIECTE PIERDUTE!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.